Doina
Ruști

„Două calități are „Omulețul roșu": profunzimea și frumusețea povestirii.”

La limita dintre sănătate și boală, dintre real și fantastic, dintre misticism și cotidian, această carte (Omulețul roșu) explorează, într-un stil proaspăt, o viziune distopică, amintindu-mi de The Circle de Dave Eggers, Panorama lui Tommaso Pincio și de Super Sad True Love Story de Shteyngart.

Romanul româncei Doina Ruști se citește cu mare bucurie: cu mintea răvășită de exclamații și cu un abia reținut râs. Cu totul copleșitoare este explozia de expresii originale și fulminante prin care Doina Ruști își descriere personajele.

Un roman consistent, cu mister, și final neașteptat.

O poveste ironică și seducătoare, plasată într-un oraș contradictoriu la modul magic.

„Scriitoare de talent, Doina Ruști persiflează fantasticul noir.”

„Un nou Paradis virtual, halucinant.”

„Alazarul, pur sentiment al uluirii, este un univers halucinat, convulsiv, absurd, dar și coerent și real, așa cum poate fi doar fantezia, o țară a minunilor, electronică, bizară și imprevizibilă, în care Laura se aventurează, fermecată și obstinată, ca o telematică Alice.”

Departe de a fi epuizat resursele extraordinare ale acestui roman, închei aici aderând la o observație din La Stampa, unde se spune că „romanul se citește cu mare bucurie: cu mintea răvășită de exclamații și cu un abia reținut râs“ (La Stampa, 12 mai 2012). Scrisul tonic, claritatea viziunii și emoția revărsată la fiecare episod vin din stilul inconfundabil al scriitoarei: „Cu totul copleșitoare este explozia de expresii originale și fulminante prin care Doina Ruști își descrie personajele“ (ibidem). Dar și din forța de a administra un material epic imens și de a-l fixa în secvențe memorabile.

Romanul Doinei Ruști caută niste cititori talentati in a-i decupa fiecare scena pentru a o lasa pe cont propriu, refuzând să o supună ordinii previzibile care duce spre un deznodamant.

Omulețul roșu a fost bine primit de cititorii aflați in căutarea unui roman original, ajungand până in Italia.

Omuletul rosu este un roman fermecator, conceput ingenios. Are mult adevar expus intr-o forma plina de umor. Are personaje memorabile, intre care misteriosul omulet rosu. Este incarcat de un realism atroce, expunind o viziune cit se poate de veridica asupra realitatii strict contemporane, dar evadeaza in fantastic la fel de firesc precum se ridica la cer, pe cind intindea rufe la uscat, vestita Remedios a lui Marquez.

De fapt, Doina Rusti a scris cu curaj si talent un roman despre existenta intelectualului contemporan care se duce intre doua "oglinzi paralele" - o realitate directa si una perceputa prin intermediul spatiului virtual, al Internetului, unde tot mai mult navigam.

...dincolo de originalitatea temei, romanul nu s-ar putea sustine fara talentul, inteligenta si verva autoarei care transpar din plin.

Omulețul roșu, alazarul, literatura, spaimele vieții, teama de ne-dragoste. Toate povestite, unde altfel, pe un jurnal depozitat în chilia, adus pe un chat, ingenioasă manieră narativă care permite primilor cititori să deruleze un metatext de subsol, care va fi exploatat abil în ultimul capitol al romanului, profitabil și tentant narativ.

Încă din primele paragrafe spiritul de observație covârșește epicul și personajul principal devine nu Laura Iosa, ci societatea românească, surprinsă aici în culori care variază de la păstoasa picanterie flamandă la fragilitatea prăfoasă de insectar.

Inteligența, inclusiv sub forma inteligenței artistice, i-a fost autoarei de mare folos în alegerea formulei și, mai ales, în acoperirea acesteia în text! Un roman pe care-l citești cu plăcerea lecturii unui roman polițist, însă cu miză estetică reală. Ce-și poate dori mai mult un autor? Dar un cititor?

Unii comentatori ai Omulețului roșu au favorizat lectura în cheia "lumilor virtuale", a Cyberlandiei, hackerilor etc. Eu prefer lectura clasică, în cheia singurătății feminine atinse de aripa rece a eșecului sentimental. O feminitate obsedată de actuala vogă - obraznică grotescă, impetuoasă, mercantilă - a "lolitelor" și îngrețoșată de tot ce ține de masculinitatea vetero-mizeră.

Tot lectura clasică favorizează figura Laurei și în relațiile ei cu Lucian, Raluca, Rufă sau mentorul cenaclier, Castratu, relații care de la un punct încolo, descurajează elanurile autoscopice și descentrează fondul confesiunii către burlescul satiric.

Ceea ce place foarte mult în romanul Doinei Ruști , în afara tribulațiilor amoroase ale Laurei și a comentariilor acide din forum în care ghicești structuri mentale foarte bine conturate în alter-ego-uri ale personajelor din roman, este regăsirea unei Românii contemporane, într-o permanentă și obositoare tranziție, o țară sintetizată prin tot ceea definește diverse pături sociale, mentalitățile cotidiene, condiția intelectualului, a femeii în lumea bărbaților ori a oamenilor singuri.

Romanul Omulețul roșu Doinei Ruști are elemente fantastice, fiind creat în marginea fantasticului tradițional, îmbinat cu elemente de psihanaliză.

Așadar, afișat ca o posibilă alternativă la real și avându-și geneza în proza fantastică (de factură eliadiană), imaginarul propus de Doina Ruști suferă o evidentă înnoire de paradigmă, conectat fiind la nevoia eroinei de a-și transcende sinele, de a se salva prin comunicare.

Laura devine o Alice pendulând între o virtuală și iluzorie Țară a minunilor (alazar), plină de capcane semantice , și un dâmbovițean Bâlci al deșertăciunilor.

Farmecul cărții provine din plăcerea de a plăsmui lumi imaginare, adică realități pe care le puteți atinge cu mâna.

Doina Ruști și-a propus să scrie un roman Omulețul roșu in care să dezvăluie ipocrizia contemporanilor într-o manieră care să-1 "prindă" și să-I amuze pe cititor. Ba chiar să-1 si înfurie uneori. A reusit admirabil. Ar fi reusit si dacă si-ar fi propus mai mult.

… O forta satirica remarcabila de a portretiza viata culturala romaneasca, in tot ce are ea mai tabu.

O carte care ar fi meritat premii literare si discutii mai mult decat altele