Prima frază dintr-un roman este de multe ori decisivă. Ea imprimă ritmul, dă tonul cum se zice, iar uneori duce direct în inima intrigii. Îmi plac propozițiile scurte, cu toate că sunt greu de găsit. In general este greu să te hotărăști când vine vorba despre primul enunț. Uneori te răzgândești pe parcurs, schimbi ușor direcția poveștii si schimbi și începutul. N-aș recomanda, bineînțeles, mai cu seamă că am făcut-o, în *Manuscrisul fanariot, * și chiar și-acum regret această nehotărâre. Inițial scrisesem o frază despre plecarea lui Leun către Colțea, pe care am schimbat-o, sub nu știu ce rațiuni - nu mai contează, oricum. Ideal este să scrii această primă frază sub primul impuls, apoi să te ții de cuvânt și să dezvolți, să mergi pe același traseu. Dintre romanele mele, cel despre adulter (Mămica…) are o propoziție de început, care m-a impulsionat să țin povestea pe-aceeași linie. Cred că este și cea mai alertă carte a mea.
(primul enunț)
Nu-i rămânea decât să-l aștepte pe Andrei Ionescu.
Anul trecut, prin noiembrie, am văzut romanul în vitrina Librăriei Sadoveanu.
Mâna bărbatului îi apucase urechea și câteva smocuri de păr și-o trăgea acum printre ulucile gardului.
Unul dintre cele mai mari evenimente din viața lui Lori se leagă de Ceasul de la Universitate.
Fiatul viră brusc pe-o străduță îngustă și toți trei se simțiră zguduiți.
Nicio poveste nu începe pe prima pagină a unei cărți.
“La prima oră a dimineții, Maxima a fost scoasă în piață sub privirile gunoierilor care măturau pe la Walachisches Tor.
Drama mea se leagă de cărți.
Când a început legătura asta tocmai credeam că am ajuns la fundul sacului.
](../../../stire/2019/cu-eugen-negrici/cu-eugen-negrici-tb.jpg)
