„Prima noapte. Patul iubirii. Era cald, iar frunzele zburau zăpăcite. Un vârf de limbă, niște aburi fierbinți tulburând armate de paznici. Știa că n‐o să mai plece de‐acolo vreodată. Rămăsese în mijlocul străzii de zahăr, aplecată pe spate, gata să‐și ia zborul, iar lângă ea tremura silueta plăpândă a pianistului."
„Una este să spui Electra pe scenă și altceva să ai povestea în sânge, să știi că acel cuvânt din 7 litere e spus pentru tine, nu pentru că te‐ar chema Electra, ci pentru că tu ești anterior legat de‐o poveste, de rochiile și de bijuteriile Electrei, încât, după ce‐ai auzit numele, îți aduci aminte toată istoria ta, de pe când erai doar un vierme adormit în foștii pantofi ai acelei Electra, care, deși nu i‐ai văzut fața, nu i‐ai simțit sărutările, știi că face parte din tine, c‐ați locuit în același pantof! "
