Doina Ruşti
Manuscrisul fanariot - Doina Ruşti Mămica la două albăstrele - Doina Ruşti Patru bărbaţi plus Aurelius - Doina Ruşti Cămaşa în carouri - Doina Ruşti Lizoanca - Doina Ruşti Fantoma din moară - Doina Ruşti Zogru - Doina Ruşti Omuleţul roşu - Doina Ruşti
Doina Ruşti
Manuscrisul fanariot Mămica la două albăstrele Patru bărbaţi plus Aurelius Cămaşa în carouri Lizoanca Fantoma din moară Zogru Omuleţul roşu
Poveşti erotice, Ed. Trei, 2007
Volum colectiv cooordonat de Magdalena Mărculescu

Când ai talent este uşor să scrii despre orice. Am auzit de multe ori că proza se scrie la maturitate şi că ai certitudinea maturităţii abia după ce ai scris un text erotic. Una dintre primele mele povestiri a fost despre iubirea dintre doi bărbaţi şi-am scris-o dintr-o răsuflare. Nu mai citisem nicăieri ceva similar şi sentimentul unicităţii mă ţinea într-un confort adormitor. Am iubit aceste personaje pentru că veneau din zona misterioasă a întâmplărilor neîntâmplate.
După un timp, ca în toate cazurile fericite, mi-am dat seama că era o povestire pe cât de teribilistă pe atât de mediocră. Iar după altă grămadă de luni, ani, treceri fâşâitoare, am aflat că cel mai greu este să scrii despre o iubire frumoasă, morală, absolut obişnuită, şi în acelaşi timp să păstrezi totuşi standardele estetice. Pentru asta iţi trebuie geniu.
Doina Ruşti



    "Era un om tânăr, cu pielea de culoarea mierii, bronzat ca un blond şi cu ochii adăpostiţi de borurile unei pălării de pai, aproape nouă. Îi zâmbise cu toată faţa şi apoi îi întinsese o floare galbenă şi mov, pe care o ţinea în palmă ca pe un mic balon. Omul stătea în mijlocul bulevardului, pe un refugiu pe care tocmai fuseseră plantate pansele colorate. Pământul negru le punea bine în evidenţă, iar bărbatul părea să fi aranjat până atunci straturile de flori. Avea pantaloni scurţi şi un tricou care abia îi acoperea burta aurie. Ceva mai departe, două femei moţăiau la umbra unei barăci în care probabil că muncitorii de la spaţii verzi îşi ţineau uneltele. Sabina privise şi spre cealaltă parte a bulevardului, unde apăruse din senin un strat colorat de pansele, frate cu acesta. Se bucurase iniţial, la gândul că acum avea sub fereastra dormitorului flori aliniate cu grijă, ca doi ochi în miezul gri al şoselei.

    Cu strângere de inimă, se hotărâse să treacă strada spre rondul de flori, aproape mirându se că traversează fără grijă printre maşinile care rupeau asfaltul încins. Nu avusese nimic în gând şi ştia precis că face ceva deosebit şi nepotrivit totodată, iar când atinsese floarea din mâna acelui bărbat fericit, se simţise uşurată că misiunea ei s a încheiat. În fond, trecuse strada cu un scop nobil: pentru floarea cea frumoasă. Dar în timp ce voia să se întoarcă, văzuse că pământul era mocirlos, iar sandalele ei albe intraseră ca într o plăcintă. Era murdară şi nici nu i venea să şi mai smulgă tălpile din clisa de pământ bălegăros.

    — Ei, aici se intră fără sandale, îi spusese bărbatul, arătându şi labele mozolite.

    Continua să i zâmbească, iar ea se simţea bine în preajma lui ca sub un umbrar.

    — Dumneavoastră aţi pus florile?

    — Eu şi cu doamnele de colo. Dar nu e terminat.

    — Ce ar mai fi de făcut? întrebase din nou Sabina.

    Şi atunci el îi arătase un colţ de pământ pe care erau semnalate cu beţişoare albe locurile în care mai trebuiau plantate pansele.

    — Hai nu vrei să mă ajuţi?

    Întrebarea lui o luase prin surprindere. Niciodată nu s ar fi gândit să l ajute pe un om de la spaţii verzi, care oricum era plătit să facă treaba aia. Şi în plus, bunică sa nu i ar fi permis nici să stea de vorbă cu astfel de oameni. Era contrariată şi jignită, dar el nu părea să şi dea seama.

    — Hai să facem frumos, că doar locuieşti aicişa, în blocul asta şi pentru tine punem panseluţe, ca să te bucuri de ele.

    Omul îi vorbea cumva politicos şi totuşi ca şi când s ar fi cunoscut de la începutul vieţii.

    — De unde ştiţi unde locuiesc eu? întrebase Sabina, încercând să-l pună puţin la respect, însă omul începuse să râdă, iar râsul lui era ca o ploaie caldă. Din pământ ieşea miros de viaţă şi răcoare, iar râsul bărbatului făcea ca fâşia de pământ din mijlocul bulevardului să devină o planetă peste care el era stăpân. Îl plăcea pe acest om, şi ar fi vrut să mai rămână pe insula de flori, iar el înţelesese pe loc acest lucru. În scurt timp stăteau amândoi aplecaţi peste stratul de pământ şi sădeau plantele gata înflorite în gropile mici, făcute cu un băţ cât un creion. Se uita la mâinile lui agile şi terfelite cum înfig bastonaşul de lemn în inima pământului, apoi ea îi dădea o plantă din lădiţa de plastic, în care tulpinile, ancorate într un bulgăre de pământ, erau aşezate una lângă alta. El începuse să i spună că ştie bine zona şi chiar blocul ăsta, în care a presupus că locuieşte şi ea, încă de pe vremea în care avusese o iubită la ultima scară, cea cu salcia. Gândul că acest bărbat avusese o iubită îi dădea fiori. Nimeni până acum nu i povestise despre iubiţi. El i se confesase despre această femeie, pe care o aştepta serile lângă salcia de la scara 3, încât şi astăzi i se pare că a văzut-o cu ochii ei alergând din uşa blocului în braţele lui.

    Apoi se întâmplase atingerea de foc. Bărbatul nu mai avusese răbdare ca ea să i dea o nouă plantă, ci întinsese pe neaşteptate braţul spre lădiţa de plastic, iar în drumul lui, îşi lovise dosul palmei de sânul ei îmbujorat." (Ţâţe)

Cuprins

Magdalena Mărculescu, Cuvântul editorului
Stefan Agopian, Oglinda, pizda si acid sulfuric
Radu Aldulescu, Vânătoarea de îngeri
Dan-Silviu Boerescu, Lacrima lui Ovidiu
Emil Brumaru, Uite ce flexibilă sunt, băi!
Ionuţ Chiva, Meschinărie
Marius Chivu, Amfiteatrul la amiază
Filip Florian, Vrăjitoriile din insula Sylt
Matei Florian, Fete pentru Ioachim
Radu Pavel Gheo, Dirigintele
 Claudia Golea, Sanctuar
Grosan, Domnisoara Bovary
Florin Iaru , Poveşti care nu duc nicăieri
Cezar Paul Bădescu, Think globally, Fuck locally
Doina Rusti, Ţâţe
Dan Sociu, Sâmbătă seara
Cecilia Ştefănescu, Cuprinsă de somn şi încă neadormită
Lucian Dan Teodorovici, Despărţirea de barză şi alte hălăduieli erotice prin copilăria proprie


Cronici

Copyright © Doina Ruşti