"Era descendentul frichinisit al îndepărtatului tyagan, vagabondul, un urmaş care intrase în necazuri, prins, vândut, cu valoare exactă de cinci taleri, cât dăduse cojocarul pentru răscum­părarea lui. Kiriţă trecu prin minte toţi ţiganii pe care­-i cunoştea şi în timpul scurt cât dură depoziţia popii Mitu, deveni duşmanul de moarte al cuvântului ţigan, descins din numele unui strămoş pentru al cărui vis nu avea nicio stimă." (Manuscrisul fanariot)

Un interviu cu Eugen Istodor

c r i t i c e
și impresii de lectură

"Manuscrisul fanariot este o carte fastuoasă, de o senzualitate molipsitoare. Este un poem închinat Bucureștiului fanariot, o urbe, sau mai bine-zis o încropeală urbană, care se leagănă zi și noapte în ritmul moleșitor al manelelor, cufundată în fumul ciubucelor, în superstiții, zvonuri și magice arome orientale, și care se lasă asaltată în răstimpuri de frenezii endemice și fără obiect, de tristeți grele și melancolii fără nume.
Dacă ar fi atât și tot ar fi de-ajuns.
Dar povestea despre o iubire imposibilă și care sfarâmă cutumele, pe care ne-o spune, sprijinită pe documente și cu talentu-i binecunoscut, Doina Ruști, ridică perdeaua de pe o lume cu obiceiuri, relații private nemiloase, comportamente surprinzătoare și habitudini stranii care îl aruncă în perplexitate chiar și pe criticul cu bune cunoștințe istorice."
 Eugen Negrici

"…atmosfera unui oraș clocotitor, plin de viață, cutremurat de sentimente puternice, de dorințe, dar și de ambiții.


Manuscrisul fanariot e un roman luxuriant, cu numeroase personaje, cu o acțiune extrem de densă, în planuri întrepătrunse. Frescă socială și de epocă, poveste de dragoste recreată pe urmele, se pare, ale unui manuscris real, acesta este unul dintre cele mai bune romane ale Doinei Ruști, dacă nu chiar cel mai bun.€
 (Luminița Corneanu, România literară, 3 aprilie, 2015)


“Tăvălită prin mierea cuvintelor arhaice, îmblânzită de mângâierea de mătase a poeziei, lumea Bucureştiului fanariot reînvie în mărgeanul vrăjit al Doinei Ruşti. Roman istoric de atmosferă, realist-magic, Manuscrisul fanariot este o carte seducătoare, care te atrage în mrejele ei ca o dâră de parfum înnebunitor, ca o privire hipnotică.”
(Gabriela Gheorghișor, Ramuri, nr 4/2015)

“În Manuscrisul fanariot, acest excelent roman de moravuri, regăsești datele de supraviețuire și de succes în Bucureștiul contemporan, cu scandalurile, relațiile necurate și curvăsăreala politico-economică grație căreia poți ajunge din ceea ce nu erai ditamai sfetnicul domnitorului. Sau complicele lui. Cum merge însă viața de toate zilele în acest oraș al tuturor posibilităților? Acesta e marele răspuns al Manuscrisului fanariot.”
(Cristian Teodorescu - Cațavencii)

“Manuscrisul Doinei Ruşti îşi merită un loc foarte sus, între ficţiunile care scutură lumi şi tulbură inerţii literare.“
(Alina Purcaru - Observator cultural)

“Manuscrisul fanariot este un festin al prozei istorice. Clădit din detalii rare de epocă şi din impulsul de a salva, cu mijloacele ficţiunii, un crâmpei de poveste reală, dezgropat de Doina Ruşti din arhive, romanul aduce la suprafaţă o lume veche, cu moravuri specifice şi cu o senzualitate care invadează fiecare scenă.”
(Alina Purcaru - Observator cultural)

Ca şi în "Zogru", minune de carte, semnată Doina Rusti, sunt pasaje în Manuscrisul fanariot care-mi rămân înfipte în creier, de unde mă bântuie:
" În tăcerea care plutea, Leun se apropie de ea tremurând. Din mâlul gros al sângelui lor răbufneau suspine, ca dintr-o mlaştină. Niciunul dintre ei nu se mai sărutase. Niciunul nu atinsese o carne răvăşită de aşteptări. Nici măcar nu bănuiau că există acea râvnă care arde orice urmă de gând. Dar, apropiindu-se unul de altul, pe măsură ce gurile lor îşi căutau mulţumirea, îi fulgeră şi acel singur impuls, adevărat şi profund, la care ajunge până la urmă orice suflet de om: fericirea de a fi doar o cârpă care putrezeşte în rana unui străin."
Ce imagine...şi ce adâncire în straturile ultime ale fiinţei, acolo unde e sediul adevăratelor trăiri..
Vă invit să descoperiţi o lume care, desfăcându-se încetul cu încetul în faţa lectorului, în imagini de o savoare picantă, nemaintâlnită în literatura noastră recentă, îl face prizonierul unei lumi din care cu greu mai poate evada şi la care se va reîntoarce, ca la "apa cea bună", în tainice momente..
Andra Tischer, FB

"Manuscrisul fanariot" de Doina Rusti - o carte fermecătoare despre Bucureștiul nostru cel de toate zilele ca Babilon al limbilor, mirosurilor, culorilor, dar mai ales al dragostelor. O carte bogată cât o bibliotecă de istorie, pe care le-o recomand tuturor prietenilor istorici și arhivisti
Alina Pavelescu, FB

“Mânuind cuvintele precum un bijutier preţioasele geme, aranjându-le cu migală în brocarturile balcanismului literar, Doina Ruşti construieşte un roman cu o arhitectură fascinantă, care visează, suspină, cântă şi râde, aidoma clapelor unui pian în singurătăţi de smarald. “
Andreea Hedes, Luceafărul, mai, 2015

“Romanul este o Cântare a Cântărilor înălţată Cuvântului sub toate înfăţişările sale: Logos, cuvânt profan, sunet, cântec, rugăciune, incantaţie, blestem şi descântec”.
Andreea Hedes, Luceafărul, mai, 2015

"Un oraş euforic, care trăieşte senzorial, epidermic, un spaţiu populat de caleşti luxoase şi trăsurici vieneze, prin care şoaptele curg domol, vitriolant, ignorând puterea adevăraţilor stăpâni, Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru, primul – omorâtor de bestii, al doilea – ocrotitorul oraşului. Miroase a must şi-a grătare, femeile-şi ridică poalele lângă poduri şi e o atmosferă lascivă, în care ai impresia că nimic rău nu se poate întâmpla. Însă e doar o impresie, pentru că, în spatele fumului, sunt jocuri, cântece, influenţe care zboară şi schimbă raporturi de forţe, de azi pe mâine, atât în istoria mare, cât şi în cea mică.
Constantin Piștea - Book Hub

„Manuscrisul fanariot este ca un parfum scump.”
Constantin Piștea - Book Hub

“Un admirabil roman care reînvie o epocă apusă şi despre care cu greu ne imaginăm câte ceva – Bucureştii sfârşitului de secol XVIII. Totul e surprinzător: atmosfera, încropeala urbană, nesiguranţa stăpânirilor, schimbarea intempestivă de domni, ciuma în vremea căreia timp de un an mor zilnic trei, patru persoane, magicul în care puterile vrăjitoarei omoară omul de la distanţă doar stropindu-l cu apă de greier, personajele lovite de patimi şi îmbrăcate în haine ce ne par fistichii, limbajul fastuos, mustos, plin de imagini memorabile şi creaţii ce sapă în memorie, năvala de cuvinte vechi, rare şi aromate, destinele uluitoare şi mai ales o iubire imposibilă. “ 
Selian Țurlea - Ziarul de duminică, 21 mai, 2015

“Citind romanul, ţi-l poti imagina sub forma unui tablou de Bruegel ajuns pe malul Dâmboviţei, în care fiecare chip spune o poveste, într-un arabesc uman abundent şi zgomotos. Bucureştiul trăia frenetic până la delir, într-o senzualitate gălăgioasă, în slovele franţuzite, din enciclopedii, amestecate în sudălmi turceşti şi cântece de lăutari chemaţi să povestească prin versuri slobode păţaniile boieraşilor sau ale vreunui amărât păgubit. Aici, printre straie otomane şi giuvaieruri grele îşi făceau loc boieroaice dornice să îşi expună perucile vieneze, aşa cum au văzut la femeile pictate pe clavire.
Bucureştiul Maiorcăi şi al lui Leun este un miraj colcăitor.”
Adriana Gionea - Post modern, 27 mai, 2015

“Romanul Doinei Ruşti seduce de la primul la ultimul cuvânt, nimic nu este de prisos, ambalajul stilistic are patina acelor vremuri, firul narativ este din material solid şi destul de delicat, elastic, fin, transparent. „Manuscrisul fanariot“ are toate calităţile pentru a fi considerat romanul ultimului deceniu.”

Lucian Alecsa, Hyperion, nr 4-6, 2015)

“Respirând, prin balcanismul suculent, același aer de familie ca prozele unui Ștefan Agopian ori Silviu Angelescu — sau, de ce nu?, ale mai vechilor Nicolae Filimon, Mateiu Caragiale sau Eugen Barbu (cel din Principele și Săptămâna nebunilor), romanul Doinei Ruști a deschis excelent noul an al prozei românești. Cu o carte excepțională, mai precis.” Adrian Romilă, Convorbiri literare, mai, 2015


“Rareori un romancier de pe aceste meleaguri a reușit să încarce atâta sens într-o operă care nu are niciodată rest. Leun, Maiorca, Cucumeaua depășesc cutuma limitei, dând conotații izbăvitoare.”
Ion Predescu - Săptămâna în Oltenia, 2-8 iunie, 2015


“Dacă iubiți romanele istorice, nu neapărat de reconstituire cât de atmosferă, o să fiți la fel de vrăjiți ca mine de această carte. Bazată pe o documentare ce a ajutat mai ales la crearea detaliilor și zorzoanelor, cartea are încă de la început un aer mistic pentru că este construită plecând de la un manuscris real, reprodus și în volum.”
Andreea Chebac, Bookblog

“Nu poți să nu remarci pasiunea Doinei Ruşti pentru limba în care scrie și dexteritatea cu care te învăluie în faldurile unei limbi de miere, care ascunde de la expresii de un lirism rafinat la analize complexe ale sonorității cuvintelor. Autoarea reușește să creeze imagini de o dinamică impresionantă, însoțindu-ne într-o călătorie inițiatică, străfulgerată de miresme orientale și de realități autohtone.”
Ioana Colac - Alecart, n 14, 2015

Manuscrisul fanariot este o carte densă, plină de poezie şi senzualitate. Este mărturia unor vremuri când Bucureştiul era cufundat în fumul ciubucelor, când şalvarii multicolori colindau pieţele şi podurile peste Dâmboviţa, când veştile erau purtate din gură în gură, devenind pe nesimţite legende. Este un roman al comunicării, al limbajului colorat şi plin de cuvinte a căror vechime răzbate prin aburii istoriei, al cutumelor care explică în multe sensuri comportamentul bucureşteanului de rând. Este un roman fascinant, de o mare literaritate, care te fascinează şi pe care nu-l poţi uita curând.
 Mariana Criș, Cultura, 525, 18 iulie, 2015

"Doina Ruşti împinge Capitala printr-un vortex, până în Bucureştiul fanariot, cu ultimul său de-a dreptul hipnotizant “Manuscrisul fanariot”.
Anca Ligia Petre, Semne bune, iulie, 2015

Oferind un descriptiv de excepţie, romanul Doinei Ruşti este mai degrabă un poem. Un poem, aş adăuga, al Bucureştiului dintotdeauna şi totodată al urbei născute din cuvinte, din poveşti, din legende şi mitologii. Aceasta metamorfoză scriptică, petrecându-se câteodată chiar sub ochii noştri, de cititori, reprezintă şi partea cea mai originală a romanului, exprimând frecvent predilecţia prozatoarei pentru un fantastic al sonorităţilor şi al rezonanţelor, al sunetelor care prind viaţă şi care îşi impun propria lor magie.
Dan Cristea - Luceafărul, iulie, 2015

Doina Ruşti îmbrăţişează captivant trecutul şi se ocupă de pitorescul ori de zgura istoriei în bună cunoş- tinţă de cauză, erudit, dar şi cu zâmbetul pe buze.

Dan Cristea- Luceafărul, iulie, 2015


Totul este vizual, și numai Doina Ruști știe cum reușește, totul este tactil în cartea sa.
Călina Bora, Steaua, nr 7-8, 2015

Aşadar, un insolit love-story, într-un Bucureşti fanariot, zugrăvit cu toate uneltele unei proze de o respiraţie largă, cvasibalzaciană, cu intrigi, mişmaşuri, scene de masă, dar mai ales cu o ştiinţă destul de rar întîlnită azi, a portretizării, de la simple crochiuri pînă la tabloul amplu în care simţi cum foşnesc, parcă, detaliile mătăsoase ale picturii bizantine. O întreagă faună se desfăşoară cu vivacitate în faţa ochilor noştri, fiecare cu povestea lui sau cu poveşti în poveşti ce se desfac aidoma Matrioştilor ruseşti. Ba, cred că, oarecum cu o ascunsă ironie, autoarea nu se sfieşte în a ataşa, la începutul cărţii, pentru a putea urmări mai lesne traseele personajelor, o hartă a vechiului Bucureşti, ceea ce, mutatis mutandis, îmi aduce aminte de harta amănunţită a imaginarei Yokna - patawpha, ţinutul inventat din romanele lui Faulkner. În substanţiala sa cronică din Luceafărul de dimineaţă, criticul Dan Cristea remarca, pe bună dreptate, lirismul subiacent alManuscrisului fanariot, spunînd că „romanul Doinei Ruşti este mai degrabă un poem“ – asta, evident, în sensul în care şi Gogol îşi subintitula Suflete moarte drept „poem epic“. Într-adevăr, există în textura cărţii numeroase pasaje care pot fi „desfăcute“, aranjate ca versuri, aducînd, ca tonalitate şi viziune, cu un amplu poem waltwithmanian. Şi aş mai remarca o calitate a scrisului Doinei Ruşti: excelenţa comparaţiilor. Dau un singur exemplu, cel al întocmirii pomenitului zapis: „Pe un colţ de foaie deja scrisă, Tilu probă cerneala maro, ca un sînge stricat. Peniţa rîcîi, iar prin mintea lui Leun trecu un scaun gata să se desfacă, descleiat peste tot. Scîrţ-scîrţ. De sub condei plecau la plimbare sunetele îmbîrligate, ca nişte virgule strînse într-o pungă“. Alături de Florina Ilis, Doina Ruşti este o reconfortantă certitudine valorică a prozei (nu numai!) feminine de azi.
Ioan Groșan, Observator cultural, nr. 792, 2015

Manuscrisul fanariot e un roman îmbelşugat, onctuos şi subtil condimentat, conceput în straturi, ca o plăcintă grecească între foile căreia afli câte toate, învăluite în neaşteptate arome şi gusturi, care mai are şi darul de a-ţi purta gândul spre cele ce au fost şi vor mai fi. A fost totodată şi un test în vederea admiterii în teritoriile pline de capcane şi resurse ale romanului istoric, pe care doamna Doina Ruşti l-a trecut cu dezinvoltură.

Radu Ciobanu, Actualitatea literară, sept., 2015

Autoarea reconstituie o epocă fascinantă, plină de viaţă şi culoare, care are puterea, încă, de a ne face prizonieri în jocul poveştilor.

Mihaela Grădinariu, Cronica veche, nr 10, octombrie, 2015

Manuscrisul fanariot - un roman fascinant, excepţional construit. Un roman puternic şi asta pentru că autoarea, Doina Ruşti, a mizat pe puterea... Cuvântului. 

Violeta Savu, blog

O poveste în care miresmele de mosc sau de săpunuri orientale întâlnesc miasmele ciumaților și duhorile mahalalei, în care luxul protipendadei fanariote se hrănește din mizeria robilor, totul sub semnul amăgirii, care plutește, ca un avertisment funest.
Adrian Jicu,  revista Ateneu, octombrie, 2015

Romanul istoric Manuscrisul fanariot dă măsura talentului uneia dintre autoarele foarte importante ale anilor din urmă. Modestă, talentată, mereu originală, discretă, departe de reflectoarele vieţii mondene, Doina Ruşti a devenit în chip natural o autoare de primul rând în biblioteca prozatorilor români de azi.
Tudorel Urian, Viața Românească, nr 11, 2015

E un roman viu, cu puls. Bucureștiul se personifica într-un bătrân care parca povestește nepoților, cu iz nostalgic, o felie din tinerețea sa. Aceasta carte este o mângâiere intru neuitare adusa orașului meu; reprezinta totodată o fâșie nepovestita de istorie, o îndepărtare cu un suflu viguros, proaspăt, a unui praf gros așezat pe un document de muzeu. Este o carte compliment pentru lexicul limbii române, pentru legendele populare românești și mai ales bucureștene, nelipsit de simbolistica personala a autoarei (nedezisa), o evocare a tradițiilor, credințelor și riturilor acestui amalgam de culturi care sunt romanii. Acest roman este o mica bijuterie prin metaforele continuu surprinzătoare, lipsite de banalitate și profund neasteptate, palpabile, olfactive, vii. Fraze întregi mi-au amintit de stilul Nabokovian prin descrierile care îți instruiesc sinapsele, nu le adorm balzacian. Un roman ce cuprinde un erotism direct însă nevulgar, parfumuri și arome aievea. O carte pe care o recomand cu căldură oricărui iubitor veritabil al Bucureștilor.
Irina Petrec, Facebook

Romanul merită citit nu numai pentru felul cum este scris (impecabil ca tehnică şi frazare), ci şi pentru miza lui reală, care este, de fapt, condiţia umană, indiferent de vremile sub care stăm.
Valeria Manta Taicutu, Cafeneaua literară, decembrie, 2015


Manuscrisul fanariot e o carte pe care mi-ar plăcea să o știu recomandată elevilor de liceu, la orele de istorie. Nu doar pentru munca reală și uriașă de documentare pe care se sprijină, cât mai cu seamă pentru apropierea umană, organică de un oraș pe care mulți îl ignorăm din necunoaștere.
Ioana Stăncescu,blog

Cu Manuscrisul fanariot, roman excelent, Doina Ruşti îşi reconfirmă însuşirile de prozatoare şi îşi îmbogăţeşte paleta epică fără să încurce, ca ucenicii literari, culorile.
Daniel Cristea-Enache, România literară, nr 8, 2016

Manuscrisul fanariot de Doina Ruști este o urzeală densă și complicată de imagini, culori, mirosuri și sunete din care se ivește, în toată splendoarea lui apusă, Bucureștiul secolului 18, vestit odinioară în întregul Imperiu Otoman drept un oraș al inimilor ușoare, unde se îndeplinesc visele.Nu pot să-mi închipui câtă muncă de documentare a stat în spatele acestei cărți străbătute de cuvinte vechi, restituite cu migală sumedenie de istorii inedite și multe detalii savuroase legate de gastronomia, vestimentația și obiceiurile vremii. Am amânat multă vreme lectura, de teamă că romanul nu va fi pe măsura laudelor auzite la adresa lui, darm-am temut degeaba: limbajul și scriitura Doinei Ruști sunt o încântare, iar cartea m-a prins în mrejele ei de Șeherezadă valahă, care mi-a stârnit imaginația și m-a ținut lipită de povestea cu iz de micsandre, jimblă și sugiuc.
Ema Cojocaru, Lecturile Emei

Manuscrisul fanariot ne introduce într-o poveste captivantă, sinceră și care trece cu ușurință de epidermă, făcându-și loc sub piele și mai departe, în interior. Este o carte plină de poezie și de toate elementele ei, cu imagini și text construite multi-fațetat așa cum își arată la final diamantul strălucirea feței adusă în lumină
Gabriel Enache, Cultura de sâmbătă

Manuscrisul fanariot este o carte superbă, scrisă de o exaltată care posedă ştiinţa extrem de rară de a-şi preface lucidităţile dureroase în vrajă literară de lungă durată.
Emanuela Ilie - Convorbiri literare,  martie, 2016

Universul ficţional, desigur mai permisiv decât altele şi în care pianul adus la Curtea Veche este numit „o cutie cu draci“, permite distorsiuni antroponimice, caracterologice, faptice ş.a., menite să întreţină farmecul relatării epice, aceea – precumpănitoare în Manuscrisul fanariot – a povestitorului.
Mircea Muthu - Apostrof, nr 4, 2016