Omul spân este un personaj banalizat de câte s-au spus despre el, însă aici avem trei, respectiv trei personaje identice și amăgitoare, ca o fata morgana, cu țestele lustruite de soarele verii, galeși, cu niște cuvinte călduțe, lipite de buză.
După cum e și normal, spânii sunt parte a unei lumi și nicidecum vioara întâi. Eroul este un popă.
Păcălit de trei spâni, acesta este cuprins de o mare și calmă dorință de a se răzbuna pe ei. Ce-i făcuseră spânii? Îl sfătuiseră! Nu-l bătuseră, nu-l jefuiseră. Pur și simplu, cei trei spâni, întâlniți în drumul spre târg, îl conving c-ar fi bine să taie un corn al boului, pe care acesta urma să-l vândă, asigurându-l că astfel va obține pe animal un preț mai bun. În plus, n-ar fi rău să-i taie coada și să-i ciuntească și-o ureche. Popa are încredere în spâni, deși erau doar niște necunoscuți. Poate îl hipnotizaseră. Poate că erau carismatici. În tot cazul, face exact ce-i sugeraseră spânii.
Așa cum am mai spus undeva, amăgirea îți arată un viitor făcut din cocoși roz.
Bineînțeles, boul nu mai poate fi vândut decât mult sub prețul dorit. Dezamăgit
de rezultat și mâhnit de modul în care fusese păcălit, acest popă credul se
transformă peste noapte. El devine tot atât de crud ca cei trei spâni, pe care
îi pedepsește în nenumărate feluri. Deși cred că m-am exprimat cam dur, așa
c-am să rectific: intră în jocul lor, chiar pe ușa din față.
Citeste mai mult: în Adevărul
