Doina
Ruști

Femei & bărbați (9). Nevasta flintașului

Barbu, un bărbat plin de vise, SPP‑ist la harem (2020-09-16)
Femei & bărbați (9). Nevasta flintașului - Doina Ruști

Septembrie, 1794, București. În Palatul Domnesc, exista o aripă importantă, păzită de 24 de ostași instruiți și purtători de flintă, numită harem. Oh, nu! nici să nu vă gândiți la încăperile cu femei dezbrăcate ori cu neveste multiple și eunuci! Haremul din Bucureștiul fanariot era zona dedicată exclusiv Primei Doamne, cu saloane de primire, cu divanuri de lăfăială, cu mese scunde și acareturi diverse, ca în tabloul de mai sus, semnat de Liotard - călător prin Balcani. Aici își petreceau ziua prințesele, prietenele și însoțitoarele Doamnei, care la vremea aceea era Zoe Moruzi. Se probau rochii, se încercau noile cosmetice și bijuterii. Aici se citeau Erotocritul, revistele franțuzești, almanahurile grecești și mai ales teatru, citit pe replici ori Fabulele lui La Fontaine. Plus Voltaire. Rousseau. Este perioada revoluțiilor, când Riga, poetul, împarte manifeste pe străzi și predă franceza la Academia Domnească.

Iar la ușile haremului stau flintașii, unii lângă perdele, alții la scări sau în fața ferestrei, iar între aceștia se află și Barbu, un bărbat plin de vise. Slujba i se potrivește ca o mănușă, pentru că poate să se gândească la ale lui, privind strada, de la fereastră, făcându-și planuri pentru acea seară. Nu mai trebuie să vă spun, pentru c-ați citit titlul, Barbu e însurat, iar toate gândurile lui se leagă de femeia pe care-o iubește.

S-au împlinit doi ani de la nuntă, iar în acea dimineață, Barbu a primit cadou o eșarfă pe care o poartă sub fes. Vi-l închipuiți! De fapt știm exact cum se îmbrăca pentru că Moruzi și-a făcut un tablou cu slujbașii palatului: avea șalvari bogați, largi la glezne, de un roșu credibil, peste care purta anteriul muștar, larg, strâns în talie cu un șal de mătase. Peste toate avea un capot (chiar ăsta era termenul) subțire (mătase și bumbac), în culori calde: mov, vernil, corai stins. Toți angajații palatului purtau pantofi ușori, galben-muștar și fes roșu. Iar sub acest fes, Barbu își legase eșarfa, încălcând protocolul. Evident avea mustăți à la Anton Pann și ochii adormiți din cauza unui strop de hatâr rămas între gene. Gândurile lui se legau de un șirag de mărgele, hurmuz fin, cum se numeau pe-atunci perlele artificiale, pe care îl cumpărase de la mimilingiul palatului.

Alexandru Moruzi, la Curtea Nouă

Zi de septembrie cladă, ca și acum. Dar n-a avut norocul să stea la fereastră, pentru că Zoe, aflată în acea perioadă în care obișnuia să se plimbe pe lângă poarta poetului Ienăchiță, a dat ordin să fie pregătită trăsura. Or, asta însemna că o parte bună dintre flintași o însoțeau la plimbare.

Atelajul zbura pe marginea Dâmboviței, însoțit de soldații călări. (Partea asta n-o mai descriu, pentru că am făcut-o în Zogru).

Întâmplare sau nu, Barbu a rămas în urmă, blocat în trafic,  și pentru că se afla pe-aproape de casă, s-a gândit să-i facă o surpriză nevestei, să-i ducă mărgelele cumpărate. O idee nefastă, care ni-l arată fără imaginație practică.

Așa cum anticipați, nevasta flintașului era într-o întâlnire galantă. Priveliște dureroasă, descoperire care l-a umplut de obidă. În iatacul familiei, în patul lui, se lăfăia Petre, tot soldat, la Spătăria orașului, un prăpădit, care era doar stegar, fără dreptul de-a purta armă.

Barbu i-a pus flinta în ceafă și l-a dus la Agie, ridicând toată mahalaua din case.

Procesul a avut loc pe 6 octombrie, iar din consemnarea aprodului am aflat și eu toate astea. Cazul s-a judecat în Divan, iar rezoluția a pus-o însuși principele Moruzi. Doar v-am spus, Barbu nu era oricine, ci SPP-ist la harem. Respectiv, o primă înfățișare a avut loc la Mitropolie, unde nevasta l-a rugat pe Barbu s-o ierte. Greșise, ce mare lucru, doar nu se aflau în Evul Mediu sau la Pocreaca, ci în lumea civilizată! Impresionat de argumentele ei, Barbu a fost de acord, dar aceasta nu însemna că se întorc acasă bine-merci. Femeia a făcut un document, în fața mitropolitului, scriind negru pe alb că avea să-i fie fidelă flintașului până la moarte. Jurământul ei a fost întărit cu blestem și cu plata aferentă - căci orice blestem, contra cost, se citea în biserică.

Mitropolitul i-a scris domnului, povestindu-i cât de bine a mers împăcare, iar pe 6 octombrie, când Moruzi trebuia să parafeze toate acestea, și-a dat seama că mai rămăsese ceva. Și ca să nu spuneți că numai femeile erau trimise la mânăstire, Petrică-amantul a fost surghiunit la Snagov, urmând să fie pedepsit exemplar. Asta însemna că, pe lângă traiul în mânăstire, la munca de jos, mai primea și un număr însemnat de ciomege, de regulă, aplicate la tălpi.

În Adevărul

share on Twitter
share on Facebook