Doina
Ruști

Însemnări pe cărți: Născut cu un greier în ureche

O poveste pe lună. Filimon făcea haine, în special, o anumită haină, numită prozaic poloneză, o jachetă de catifea, cu guler înalt și multe fireturi, scurtă, cu mânecile brodate, după moda bucureșteană de la acea dată. (2023-06-27)
Însemnări pe cărți: Născut cu un greier în ureche - Doina Ruști

Filimon croitorul s-a născut cu un greier în ureche, o vietate minusculă, foarte limbută. Vorbea continuu, fără să fie obositor, subiectele sale fiind actuale și de folos. Deși trândăvea pe timpan, era conectat la faptele lumii: vedea prin ochii lui Filimon, auzea odată cu el, simțea mângâierile, atingerea ploii și avea o opinie competentă despre multe, mai ales despre parfumuri și flori.

Filimon îl respecta mult, ținea cont de recomandările greierului, din care motiv i-a și mers bine. În general obținea ce voia de la viață. Când dădea de vreun tip arțăgos, îl asculta cu atenție, încât, privindu-l, credeai că îi dă dreptate. Dar în realitate, asculta comentariile greierului, sclipitor în multe domenii. La momentul oportun, când arțăgosul se mai calma, răsuna cald vocea croitorului Filimon, repetând cuvânt cu cuvânt ce-i spunea greierul. Arțăgosul rămânea cu gura căscată, iar restul, auditoriul, saturat de supărările arțăgosului, se alia imediat cu Filimon, devenit cu timpul un înțelept, un tip ascultat, apoi o autoritate și, în fine, un exponent al cremei, al elitei, al acelor puțini șmecheri, care știu exact când trebuie să vorbească, pe cine să mizeze și pe cine să lingă.

Filimon făcea haine, în special, o anumită haină, numită prozaic poloneză, o jachetă de catifea, cu guler înalt și multe fireturi, scurtă, cu mânecile  brodate, după moda bucureșteană de la acea dată, respectiv, cu flori mari la manșeta crăpată artistic, până la cot. Haina asta, purtată deopotrivă și de bărbați și de femei, avea căutare și constituia nu doar capodopera lui Filimon, dar ajunsese un hobby. Croia câte o poloneză, o vindea la preț bun și apoi niște săptămâni se lăsa dus de greier prin Bucureștiul plăcerilor.

Mai ales femeile știa greierul său să le-aleagă, avertizându-l de fiecare dată când șansele erau minime. Îi spunea, uite Filimon, femeia asta e gata să te iubească sau dimpotrivă, stai departe, bătrâne, nu te apropia de cutare că precis vei da de belele. Greierul avea dreptate, părea și în amoruri expert, iar croitorul, noapte de noapte, desfăcea dantele și catifele, se desfăta în cearșafuri de Malta. Știa ce femei rămăseseră singure acasă, cunoștea bine ușile la care putea să bată. Se strecura în miezul zilei în iatacuri păzite de mercenari și ajunsese să intre în mânăstiri, în palate încercuite cu ziduri. Când vedea o femeie la fereastra trăsurii, își mângâia urechea discret, iar greierul îl punea la curent cu toată viața și obiceiurile acelei femei.

Negustorese îmbrățișate prin colțuri de prăvălie, fete ieșite cu câinele la plimbare, domnițe sofisticate, dintre cele care așteaptă pe pervazul ferestrei noapte de noapte, adolescente grăbite să cunoască misterele vieții, neveste ținute sub lacăt, fete zvelte însă cocoșate de multe complexe, arogante care își juraseră să nu coboare ștacheta în privința bărbaților, pe care credeau că și-i aleg singure, în fine, femei mai coapte, unele care-și pierduseră discernământul ori disperate - toate femeile care intraseră în retina lui Filimon ajunseseră în cele din urmă să-l iubească, să suspine ori să-și smulgă părul din cap.

Cum deschidea ușa casei era asaltat de femei, care voiau să fie iubite, care credeau într-o legătură pe viață. Iar aceste viețașe se înmulțiseră alarmant, încât tihna de altădată a croitorului era doar o amintire, și ea pe cale de a se șterge cu totul din memoria lui.

Într-o zi, greierul i-a spus că n-avea rost să mai iasă prin București. Orașul acesta era terminat pentru el. Nici puterile lui de greier nu mai funcționau. Filimon exagerase, era timpul să se mute în alt oraș.

Croitorul era deprimat și lucra absent la o poloneză pentru un tip de la Vâlcea, care urma să-și ia haina peste o zi. Închis în casă, se gândea la toate aventurile lui, și pe măsură ce enumera mental toate femeile pe care le cucerise, realiza că avea și greierul dreptatea lui. Totuși, să plece din București era de nesuportat. Ce putea să se întâmple dacă mai rămânea, să zicem, acolo, vreo câteva zile?

Greierul era evaziv în răspunsuri, dar oricum urma ceva grav.

A terminat haina, a pus acul în perna de mătase și-a ieșit în cerdac. Orașul era adormit, iar în urechea lui era o liniște neagră. Dinspre Mitropolie se auzea un foșnet, ca și cum ar fi venit vreo ploaie, iar undeva, deasupra Dâmboviței, deja luceau luminile zilei. Așa credea, când din toate părțile, l-au cuprins limbile  nevăzute ale excesului. Făcut aluat, cocoloș de ambiții, frământat și  întins în toate părțile, până la urmă croitorul a fost luat pe sus și plimbat pe deasupra orașului, încât bucăți din ceea ce fuse odată au căzut  în câteva intersecții. La Romană, în piața Lipscanilor, lângă Boteanu și în Dealul Mitropoliei se mai pot vedea și astăzi niște pietricele sticloase rămase din ființa avidă a croitorului și poate din sufletul abuzat al unui greier de pe lumea cealaltă.

Mulți caută pietricelele astea, pe care le cred talismane ale succesului.

Pe la prânz omul din Vâlcea a venit după haină. Casa era pustie, dar poloneza lui strălucea, impecabil croită și așezată pe manechin. A lăsat banii și-a pus mâna pe haină, iar acasă, după niște ceasuri pierdute pe drum, a dat de un greier în buzunar.

Ce-a urmat nu e demn de condeiul meu. Cert e că nu s-a terminat tocmai bine. Peste vreun an, o mână, pe care plânseseră niște ochi, a scris pe o carte încheierea acestei povești: „15 aprilie, 1750, când nenea, fie-i țărâna ușoară, a cumpărat poloneza lui Scaraoțchi”.

Însemnarea aceasta considerată de mulți criptică, închide în ea și biografia croitorului Filimon. Dacă nenea, așa anonim cum era, e pomenit de familia lui, povestea lui Filimon, ca și altele, a rămas în subterana memoriei.

PS. Am uitat să vă spun că dacă găsiți o pietricică prin locurile menționate, păstrați-o câteva zile, cât să faceți impresie bună, apoi aruncați-o în foc.

Adevărul

share on Twitter
share on Facebook